De pe terasa casei scriu psaltire.
Între stejari, doi piersici şi-un smochin,
Cu mugurii plesniţi a zămislire
Îmi cer lui Dumnezeu să mă închin.

E Martie. Narcise râd în soare.
În azaleei culoarea se-nfierbântă.
O horbotă de preafrumos mă doare
Şi-un spasm în mine, de lumină, cântă.

Zambile, stânjenei uimiţi, lalele,
Candoarea clipei de nesaţ şi-o varsă
În luciul apei unei roze stele,
Convinse-n bulbi că iarna e o farsă...

Mă uit la fluturi înotând în aer,
La spadasini bondari vâslind cu zgomot.
Se toarce o minune ca din caier,
O floare sparge ziua. Peste ropot

De căţărate iederi, înverzite,
Un şarpe de mirosuri se-odihneşte.
Îl mângâi cu nostrile primenite
Şi parcă în plămâni o harpă creşte.

Apoteoza curge-n mii de graiuri
Ca-ntr-o trezire fără de apus.
Un nume nou, un abandon de raiuri
Coboară-n iureş dezmierdat de sus.

Gonite, cele patru anotimpuri
Ascultă de-al orânduirii ceas.
Vibrantă însă, galeşă prin timpuri,
Ocheada primăverii a rămas.